Fie că dorești o bucătărie cu aspect îndrăzneț sau clasic, alegerea culorilor nu ar trebui trecută pe plan secund. Chiar și în cazul în care gătitul nu te pasionează, iar bucătăria nu este centrul casei tale, aceasta tot ar trebui să fie un spațiu plăcut. Iar culorile nepotrivite pot strica eforturile de utilare și decorare a acesteia. Prea multe culori puternice, iar spațiul va părea mic și sufocant; prea puține accente și bucătăria poate deveni anostă. De aceea, e bine să te inspiri din aranjamente interioare pe placul tău înainte să alegi culori pentru bucătărie.

Totodată, e bine să știi că, atunci când alegi culori neutre, care nu ies în evidență, cum ar fi nuanțe de gri sau bej, îți lași mai multă libertate ulterior. Dacă ai ales vopseaua și mobila în astfel de culori, poți să faci schimbări fără efort, dar cu impact mare. Poți completa designul oricând cu diferite elemente în culori vii, care să atragă atenția, cum ar fi corpuri de iluminat mari.

1. Bucătărie în nuanțe de galben, gri deschis și gri închis

Culori pentru bucătărie: galben și gri

Dintre posibilele culori pentru bucătărie, galbenul este una dintre cele mai potrivite. O culoare energică și veselă, o poți folosi atât în aranjamente minimaliste, cât și ca accent în bucătăriile clasice. Poți opta pentru dulapuri galbene (ca în fotografia de mai sus) împreună cu pereți și mobilier în nuanțe de gri, cu câteva accesorii galbene. Totodată, poți păstra galbenul pentru pereți, caz în care bucătăria arată foarte bine cu mobilă perfect albă.

2. Bucătărie în nuanțe de albastru și alb

Culori pentru bucătărie: albastru și alb

Albastrul este o culoare calmă și, în funcție de nuanță, poate avea tendințe misterioase, regale sau visătoare, potrivit Medium. O bucătărie albastră nu este prima noastră opțiune – de obicei, albastrul se folosește mult în dormitor, baie sau living. Însă combinația dintre pereți de albastru închis, un blat de albastru deschis și mobilă albă în bucătărie oferă un aspect deosebit de modern. Așa că nu ar trebui să eziți să folosești albastrul atunci când alegi culori în bucătărie, pentru un aspect contemporan și inedit.

3. Bucătărie cărămizie cu maro și accente argintii

Culori pentru bucătărie: cărămiziu și argintiu

Dacă îți dorești culori pentru bucătărie mai degrabă calde și fără un contrast prea puternic, e posibil să îți placă acest aranjament. Totodată, nuanțele de cărămiziu sau de teracotă sunt ideale pentru persoanele care iubesc culorile vii, deși pot fi copleșitoare dacă sunt folosite în cantități mari. De obicei, cărămiziul este asociat cu camere cu un aspect mai tradițional sau rustic. Aici intervine argintiul electrocasnicelor din inox, care oferă un echilibru minunat încăperii.

4. Bucătărie în culori neutre: alb, gri, maro

Culori pentru bucatarie: maro și gri

Nu îți dorești culori puternice în bucătărie? Îți dorești un aspect modern, dar iubești lemnul? Atunci, optează pentru:

  • blat și dulapuri suspendate închise cu aspect de marmură, în nuanțe de alb care bat spre gri sau bej;
  • faianță bej deschis sau crem;
  • dulapuri, parchet și insulă, dacă există, de lemn maro închis;
  • și, pentru un aspect modern, accente argintii la electrocasnice, instalații sanitare și chiar mobilier, așa cum e cazul scaunelor de mai sus.

5. Bucătărie cu roșu zmeuriu, bej deschis și maro

Culori pentru bucătărie: rosu zmeuriu

Această opțiune e ideală dacă ai mobilă modernă, dar în culori neutre. Poți alege o culoare puternică pentru pereți pentru a crea un contrast interesant. Trebuie să ai însă grijă la culoarea mobilierului. În cazul de mai sus, dulapurile suspendate în culori deschise îți permit folosirea unei culori puternice, așa cum este roșul zmeuriu. Avantajul e că o dată la câțiva ani poți schimba simțitor aspectul bucătăriei, fără să faci deloc schimbări la mobilier, ci doar optând pentru o altă culoare.

 

Surse foto: Deposit photos