Sharkette a apărut pe piața din România din cauza unei lipse, o lipsă pe care redactorii noștri au identificat-o de multă vreme în mediul online. Există multe reviste pentru femei, dar puține dintre ele par dedicate fericirii acestora. Noi nu ne propunem să fim o revistă pentru gospodinele cuminți care trebuie să-și știe locul atunci când bărbatul ajunge acasă și nici o revistă pentru femeile preocupate doar de aspectul lor.

Noi vrem să scriem pentru femeile independente din România. Publicul nostru țintă e reprezentat de femeile ambițioase ale acestei țări. Cele care vor cariere de succes și vor să conducă afaceri profitabile, cele care nu au nevoie de aprobarea celor din jur pentru ceea ce  fac. Vrem să fim o voce pentru femeile care nu au nevoie de un bărbat ca să se simtă validate și care nu acceptă să stea în umbra nimănui.

Noi, cei și cele de la Sharkette, credem că oamenii sunt egali și că așa ar trebui să fie și interacțiunile dintre ei. Competența nu are gen. De-asta noi credem în relațiile bazate pe respect mutual și egalitate între cele două sexe și credem în familiile armonioase dezvoltate într-un mediu fără relații ierarhice absurde între părinți.

Femeile reprezintă 50,8% din populația acestei țări și sunt o forță de progres ce nu poate fi neglijată. De aceea, scopul nostru este să fim o voce pentru femeile care nu vor să facă compromisuri de dragul politeții și care nu au timp de pierdut cu cei cred că rolul femeii e în bucătărie. În bucătărie intri când vrei tu și gătești atunci când ai tu chef, nu când spune altcineva.

Noi suntem Sharkette și nu ne cerem scuze pentru părerile noastre, așa cum nici tu nu ar trebui s-o faci.