Doar pentru că un serial a fost anulat nu înseamnă că nu merită urmărit. De multe ori, anularea acestuia are la bază cu totul alte motive, nu cât de bun sau distractiv este. De aceea, apare uneori situația în care un serial anulat este preluat și continuat de o altă rețea, fie o altă televiziune, fie o platformă de streaming online.

Una din explicațiile pentru care are loc acest fenomen este legată de caracteristicile mediului de difuzare. De cele mai multe ori, televiziunea nu este cel mai potrivit mediu pentru un serial complex. Ai pierdut un episod sau o scenă importantă? E posibil să nu mai înțelegi firul acțiunii, ceea ce e mare păcat.

E normal ca la televizor să prindă seriale simple, ușor de urmărit, la care nu e mare pagubă dacă ai sărit peste 1, 2 sau chiar 3 episoade. Gândește-te doar la Big Bang Theory sau How I Met Your Mother și la cât succes au avut. Atunci când ești un consumator avid de seriale, producțiile de acest tip pot devin rapid repetitive, iar, după câteva sezoane, chiar plictisitoare.

Nu sunt multe seriale de tip „Game of Thrones”, care să facă audiență la televizor în ciuda unui scenariu complex, cu multe personaje și întorsături de situație. Până la urmă, avem vieți ocupate și există un număr foarte limitat de seriale pentru care vom fi dispuși să ne eliberăm programul și să deschidem televizorul la o anumită oră. Asta nu înseamnă că următoarele seriale nu merită urmărite.

Totodată, există și situația în care o televiziune anulează un serial, ca acesta să fie preluat apoi de o televiziune concurentă. Publicul țintă al unei televiziuni poate fi neinteresat de un anumit serial, care își poate găsi însă o audiență mai fidelă la o altă televiziune – ceea ce s-a întâmplat deja în câteva cazuri.

Următoarele seriale au fost anulate de televiziuni în ciuda faptului că au primit laude de la critici și că au strâns o audiență fidelă, dar, din păcate, nu suficient de mare:

The Expanse

  • Gen: SF, mister
  • Produs inițial de Syfy (2015 – 2018)
  • Preluat de Amazon (2018 – ?)
  • Data sezonului 4 nu a fost încă anunțată

Brooklyn Nine-Nine

  • Gen: comedie, polițist, sitcom
  • Produs inițial de Fox (2013 – 2018)
  • Preluat de NBC (2019 – ?)
  • Sezonul 6 în derulare

Lucifer

  • Gen: fantezie, poliţist, comedie dramatică
  • Produs inițial de Fox (2016 – 2018)
  • Preluat de Netflix (2019 – ?)
  • Sezonul 4 va ieși pe 8 mai 2019

Futurama

  • Gen: SF, sitcom, comedie
  • Produs inițial de Fox (1999 – 2003)
  • Preluat de Adult Swim (2003 – 2007) și de Comedy Central (2010 – 2013)
  • Încheiat în 2013, cu 7 sezoane

Stargate SG-1

  • Gen: SF, acțiune, aventură
  • Produs inițial de Showtime (1997 – 2002)
  • Preluat de Sci Fi Channel (2002 – 2007)
  • Încheiat în 2007, cu 10 sezoane

Gilmore Girls

  • Gen: fantezie, aventură, mister, dramă
  • Produs inițial de The WB/The CW (2000 – 2007)
  • Preluat de Netflix (2016), pentru o mini-serie din 4 episoade
  • Încheiat în 2016

Designated survivor

  • Gen: fantezie, aventură, mister, dramă
  • Produs inițial de ABC (2016 – 2018)
  • Preluat de Netflix (2018 – ?)
  • Sezonul 3 este anunțat pentru 2019.